
“Am dreptul să cred/spun/fac ce vreau” – sigur. Nici legile nu-ți interzic nimic – îți spun doar ce urmări aduc cu sine anumite alegeri. Atunci când alegi să te comporți ca un mic zeu pe internet, e un fel de datorie a celorlalți să îți reamintească de faptul că nu ești unul. Nimeni nu deține puterea absolută, nimeni nu știe ce e mai bine pentru altcineva, iar – pentru sănătatea ta psihică – soluția ar fi să ignori lucrurile care-ți produc neplăceri și să îți întorci atenția înspre sine.

Am făcut de curând un videoclip pe YouTube în cadrul unui interviu pentru Observatorul Cultural în care-mi exprimam opinia conform căreia, deși lectura aduce cu sine anumite avantaje în viața unui cititor, cărțile nu te fac totuși mai deștept. Vreau să specific că mă refer cu precădere la cărțile de ficțiune. Mulți vin cu argumentul […]

V-am prezentat imaginea unei copile care a fost foarte dezechilibrată de lucruri pe care nu le putea controla și care au venit din toate părțile. Abia acum mi-am găsit vocea pentru a exprima toate aceste lucruri. Haide să nu mai perpetuăm asta, să nu mai creștem copile menite “să își revină” din experiență traumatică a unei copilării furate, care trebuie să își facă singure ordine în suflet după. Haide să fim umani.
Spor la citit!
ApreciazăApreciază
Bine spus! Seria The Long Earthchiar are cărți grosuțe… :)
ApreciazăApreciază
Mie una mi-e suuuuper frică de Secret Santa-uri. Am vrut de multe ori să încerc căci lumea iese mulțumită din treaba aata, dar frica mă opreşte.
Nu am mai auzit de seria asta până acum, dar arată bine. Poate o voi inspecta şi eu cândva.
ApreciazăApreciază
Aceeasi frica o am si eu :) Mai ales daca nu cunosc extrem de bine acea persoana
ApreciazăApreciază
Exact. Mai ales că acel cadou e secret şi habar n-ai ce o să primeşti.
ApreciazăApreciază
Iubesc cum arata cartile acelea negre de la editura 3!
ApreciazăApreciază
te-ai apucat de prime-time? as vrea sa mi-o cumpar dar nu stiu daca descrierea coincide cu realitatea si nu am prea vazut recenzii despre ea
ApreciazăApreciază
Lectura placuta .Arata tare bine seria aceea in engleza, n-am auzit pana acu de ea
ApreciazăApreciază
Terry Pratchett și Stephen Baxter sunt niste autori foarte buni
ApreciazăApreciază
am participat si eu anul asta la un Secret Santa, imi place foarte mult ideea, si am primit la schimb lucruri faine, inclusiv carti!
ApreciazăApreciază
Terry Pratchett si Stephen Baxter sunt in topul autorilor mei preferati, sunt geniali
ApreciazăApreciază
Si eu iubesc Secret Santa. Am participat anul acesta la unui si am fost foarte incantata
ApreciazăApreciază
m-ai convins ,am sa-mi cumpar si eu o carte de terry pratchett si chiar peste doua zile am sa dau o comanda si am sa ma hotarasc ce carte
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am vazut ca seria Lumea disc de Terry Pratchett cuprinde 11 carti dar gasesc de cumparat doar 7 . Tu le ai pe toate?
ApreciazăApreciază
Seria este mult mai numeroasa de atat, eu nu am decat trei
ApreciazăApreciază