Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să vreau să scap efectiv de cărți. Am făcut multe schimburi în ultima vreme dar de prea puține ori am primit ceva de pe lista mea de dorințe. Lista de mai sus este o dovadă a acestui fapt; sunt cărțile la care am renunțat în ultima perioadă din cauza faptului că nu mă captivau deloc, nu erau ceva ce îmi doream eu să citesc. Acum, se găsesc în biblioteca mea multe cărți pe care mă văd nevoită să le dau la schimb, să le vând sau dacă nu, să le dau ca premii la concursuri pe blog.
Ideea e că nu pot face nimic în privința cărților pe care deja le-am primit însă m-am decis ca pe viitor să nu mai accept niciodată cărți la schimb care nu se găsesc pe lista mea. Raftul meu TBR e și așa destul de mare, fără să iau în calcul cărțile pe care știu deja că nu vreau să le citesc.
Vă sfătuiesc să nu citiți niciodată ceva ce nu vă place. Nu pot spune că am făcut de prea multe ori această greșeală dar cu siguranță nu vreau să o mai repet vreodată.
Acum, aceasta este lista, momentan parțială, a cărților pe care vreau să le dau la schimb (preferabil) sau în orice caz, să scap de ele:
X
Dacă m-ați putea ajuta, ar fi minunat.
Te-as ajuta eu, avand in vedere ca as dori o carte scrisa de Agatha Christie. M-am uitat pe wishlist-ul tau, eu am de dat „Cutia cu fantome” si primul volum din seria Narnia.
Este convenabil pentru un schimb?
ApreciazăApreciază
Da, foarte. Contacteaza-ma la cristina98b@yahoo.com
ApreciazăApreciază
Ce titluri frumoase văd! Aş face un schimb cu tine, căci am încredere, însă am prea multe cărți necitite. Poate mai rămâne ceva şi
pentru mine până peste vreo două luni…
ApreciazăApreciază
Sunt un curv?:)) chiar exista o carte cu un asemenea titlu?
ApreciazăApreciază
Sfatul tau este excelent, niciodata nu trebuie sa citesti ceva ce nu iti place, rolul lecturii e sa te faca fericit nu sa te chinuie.
De curand am vazut initiativa asta, poate te ajuta sa mai scapi din cartile pe care nu le mai vrei: http://sutzu-miri.blogspot.ro/2015/01/blind-date-with-book-schimb-de-carti.html
ApreciazăApreciază