Lasă-mă să intru, recenzie

Am citit cartea după ce am vizionat ambele filme, cel original în suedeză și remake-ul care mi s-a părut mult mai bun. Mi-a plăcut mult povestea și de aceea am vrut să citesc și cartea…

Și nu m-am înșelat absolut deloc. În carte e vorba despre doi copii, dintre care unul e vampir. Foarte multe lucruri au fost omise din cele două filme… Ca orice poveste nordică, are foarte multe personaje dar fiecare are un rol aparte în povestea generală. Ea e prezentată pe mai multe planuri, planul meu preferat fiind povestea de dragoste dintre cei doi copii Oskar și Eli. Oskar e un copil singuratic, hărțuit de către colegii de la școală și locuiește singur cu mama lui. Eli se mută în blocul vecin împreună cu un bărbat iar cei doi se întâlnesc în fața blocului și se împrietenesc. De la lucruri simple și inocente, se ajunge la crime – una din pasiunile lui Oskar, dar nu la modul practic. Oskar se prinde destul de repede cine e făptașul și la fel un alt personaj destul de simpatic prezentat în carte, în celălalt plan. Celălalt plan prezintă un grup de prieteni dintre care unul e ucis… după acesta urmând o femeie, Virginia. Lacke înțelege prea târziu ce s-a întâmplat cu ea și vrea să o răzbune dar are un final tragic-comic, fiind un personaj urmat de ghinion și căzut în pragul isteriei și al alcoolului. Poliția este implicată în incidentul din micul Blackberg iar crima este rezolvată în final, criminalul fiind răpus de un puști care este protagonistul celui de-al treilea plan din roman.

A fost un roman destul de lung pe care l-am parcurs cu mare plăcere. Cel puțin finalul a fost exact ca în film… Însă filmele nu mi-au afectat deloc viziunea asupra cărții. Ba dimpotrivă, sunt foarte distincte iar cartea m-a ajutat să completez multe goluri pe care poate nu mi le aminteam sau nu apăreau deloc în film. Am avut o mare surpriză în legătură cu Eli, dar nu vreau să dau spoilere. Spun doar că acest detaliu face o mare diferență și ajută la originalitatea poveștii.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că deși e o carte Fantasy, cu vampiri, acest lucru s-a întâmplat exact așa cum îmi doream eu – foarte realist. Mi-a plăcut foarte mult să citesc despre fenomenul de infectare/transformare, despre schimbările care apar treptat, despre nevoile unui om trecut de partea cealaltă. Totul s-a potrivit foarte bine în realitatea sumbră, nordică, prezentată de autor care a și copilărit în Blackberg. O scenă care mi-a plăcut foarte mult în carte a fost cea legată de pisici, când Virginia face un număr mare de victime în rândul lor. Poate sună ciudat, eu iubesc pisicile și simpla lor prezență în carte îmi dă un sentiment plăcut, însă când îți imaginezi cum câteva zeci de lighioane sar în spatele unei femei și nu-i dau drumul până în ultima clipă de viață… acest lucru parcă creează un sentiment grandios, de ceva cu un impact puternic, o anumită tensiune.

Pot spune că romanul conține multe scene de violență (fiind un roman polițist scandinav, nici nu cred că se putea altfel) dar și multe detalii legate de oraș, care te ajută să iei parte la acțiune, te implică în poveste și o poți vizualiza mai ușor. Mă bucur foarte tare că am reușit să fac rost de carte (la un super preț! de pe eMag) și că am citit-o în sfârșit.

Recomand cartea celor pasionați de romane scandinave, polițiste, celor care caută realismul mai presus de orice și valorifică poveștile întunecate, văd frumosul dintr-un oraș industrializat în mod forțat, un oraș mic și plin de mister.