Cărți care nu-mi plac. Bineînțeles, pare un lucru ușor de zis, perfect logic, chiar simplu dar nu e chiar așa. Am făcut de multe ori această concesie, de prea multe ori am decis să citesc mai departe o carte din curiozitate sau din ideea de a nu o lăsa neterminată… dar cred că ar trebui să fiu ceva mai egoistă cu cărțile și să spun NU atunci când trebuie, așa cum am făcut și în ultima perioadă când am dat destul de multe cărți la schimb, cărți pe care am încercat să le citesc dar am realizat că nu le mai vreau, că sunt o pierdere de timp și că nu merită citite.
Am realizat asta când am dat peste „Lasă-mă să intru”, o carte de 600 de pagini pe care mai am puțin și o termin (dar asta nu pentru că romanul nu ar fi perfect, extraordinar ci din lipsă de timp; altfel, l-aș fi terminat mult mai repede de citit având în vedere că primele două reprize de lectură au durat câte o sută de pagini fiecare). Citind „Lasă-mă să intru” și cărțile autoarei mele preferate, Cristina Nemerovschi am realizat că BINGO! ASTA E! așa trebuie citită o carte și în niciun alt fel. O carte citită cu plăcere, fiecare rând, propoziție, fără să dau paginile să văd cât mai am de citit, fără să mă ia somnul în mijlocul lecturii cum mi s-a întâmplat la marea majoritate a cărților pe care le-am citit. Da, există plăcere în lectură însăși. Chiar dacă respectivele cărți mi-au plăcut într-o anumită măsură, nicio carte nu merită osteneala, nervii, timpul irosit dacă lectura în sine nu este un lucru plăcut.
Așa că am luat această decizie, să nu mai citesc decât cărți care mă captivează, care îmi plac DINAINTE să le termin… Și nu contează cât de mult mă împinge curiozitatea să termin seriile de care m-am apucat înainte. Nu voi mai citit nimic care mă plictisește și care la sfârșit, oricum se dovedește a fi fost o pierdere de timp.
Voi ce ziceți? Și voi ați făcut concesii din astea? Ați citit cărți care nu v-au plăcut… ați lăsat lectura să devină o corvoadă?
Cristina Boncea 
Lasă un răspuns