Despre coperți…

Știu ce veți spune, „nu judeca o carte după copertă” – și nu fac asta. Am citit cărți bune în coperte hidoase dar asta nu înseamnă că le-am și păstrat în bibliotecă.

Nu pot suferi o copertă urâtă, un format nu doar nepractic ci și unul care mă zgârie pe retină atunci când citesc. Urăsc acele cărți care au un text așa de mărunt și totuși o grămadă de pagini. Prefer literele mari cât jumate din foaie iar cartea să aibă și 1000+ pagini, decât un text mic, înghesuit, care îmi dă dureri de cap. Nu știu ce să zic de lupta hardcover vs. paperback, nu mă prea interesează și nu asta e ideea. Există acel tip de cărți standard dar edițiile mai vechi nu par să-l respecte.

Mi s-a întâmplat și încă mi se întâmplă să vreau să scap de o carte iar mai apoi să pornesc în căutarea aceleiași cărți dar într-o copertă diferită.

Pur și simplu, există o anumită plăcere atunci când ții în mână, în fața ochilor, o carte drăguță, care îți inspiră un anumit sentiment – fericire, cel mai adesea. Am multe cărți de care mi-e drag doar privindu-le. Pe care le prefer ȘI datorită aspectului. Spun asta cu majuscule pentru că nu aș dori sub nicio formă să se înțeleagă că aspectul e mai important decât conținutul. Nicidecum.

Spun doar că e de n ori mai frumos să citești o carte frumoasă într-o copertă, decât o carte frumoasă într-o copertă urâtă. Cred că asta poate influența foarte mult și modul în care citești o carte – felul în care sunt aranjate cuvintele în pagină, ce font a fost folosit, felul de hârtie, ș.a.m.d. Pe mine cel puțin, mă influențează destul de tare, mai ales atunci când vreau să cumpăr o carte nouă. Coperta este un factor hotărâtor dar thank God că în zilele noastre sunt scoase din tipar, de cele mai multe ori cel puțin, o grămadă de coperte frumoase. Ca să ajung și aici, definiția mea pentru frumos nu e ceva stas. Nu se referă la o anumită combinație de culori sau texturi sau mai știu eu ce. O copertă frumoasă trebuie doar să fie ceva la care s-a muncit, nu doar o pagină cu un titlu pe ea și eventual un Clip Art din Word. Îmi plac atât coperțile simple cât și cele cu desene, poze, ș.a.

Câteva exemple, dintre cărțile pe care le-am citit și le am în bibliotecă, de coperți care mie îmi plac foarte mult:

vrajitorie

Trilogia Școala de Vrăjitorie. Nu știu cât de bine se vede în imagine dar coperțile sunt pur și simplu perfecte. Par ca un fel de picturi, foarte detaliate și colorate după cum se vede.

img_1691

Domnul cu coasa, de Terry Pratchett – la fel, datorită aspectului pitoresc și pentru că arată ca o caricatură, mă face să zâmbesc.

IMG_2676

ADOR coperțile de la Cotidianul Literatură. Sunt simple și perfecte. Ador acest format micuț, deși textul nu e deloc mărunt și greu de urmărit. Coperțile de mai sus sunt probabil din ani diferiți dar tot aș vrea să dețin toate cărțile publicate în această colecție.

IMG_2677

Iubesc pisicile. Așa că automat orice carte care are o pisică (cel puțin!) pe copertă, e din start preferata mea.

IMG_2666

Verde, verde peste tot! Cui nu-i atrage atenția această culoare?

IMG_2678

ASTA E PREFERATA MEA. Asta e coperta ideală. Sunt probabil multe altele care îmi plac dar și cartea în sine, și coperta sunt preferatele mele.

Cam atât pentru postarea asta. Voi ce ziceți? Ce tip de coperți preferați și cât de mult contează aspectul unei cărți?

Anunțuri

6 gânduri despre „Despre coperți…

Adăugă-le pe ale tale

  1. Chiar sunt frumoase toate coperțile pe care le-ai arătat. Eu le prefer cel mai mult pe cele simple. Clar nu exagerat de simple, dar simplitatea să fie destul de ridicată. Îmi plac destul de rar coperțile încărcate. De obicei un titlu, un autor şi un mic simbol pe copertă mă mulțumesc.

    Apreciază

  2. Pentru mine nu conteaza chiar atat de mult coperta, e adevarat ca de multe ori imi sar in ochi copertele frumoase, care chiar se potrivesc cu cartea, dar daca citesc o carte care imi place nu imi mai pasa ce fel de coperta are, poate sa arate oricum. Totusi pun mare pret pe format (pentru ca vreau sa imi fie usor sa o tin in mana cand citesc, inclusiv in transportul in comun, vreau sa imi intre in geanta si sa intre in biblioteca), pe cat de mare e scrisul (nu imi place nici sa aiba un scris prea mare sa dau pagina de cinci ori pe minut, nici prea mic sa am nevoie de lupa sa il citesc), pe calitatea hartiei (sunt anumite carti care par tiparite pe hartie de ziar si ai impresia ca daca strangi cartea putin mai tare se va rupe pagina). Dar, daca imi place o carte si nu indeplineste una din conditile de mai sus asta este, o sa o pastrez oricum.

    Apreciază

  3. sigur ca nu conteaza coperta daca stii ca e o carte buna, totusi in ultima vreme au aparut carti foarte groase 1000 1200 de pagini si cu coperti cartonate, care par ceaslovul lui Creanga, si sunt foarte greu de citit in pat seara de exemplu

    Apreciază

  4. Mie imi plac in general cartile cu copertile tari(hardcover) cu scris mai mare si cat de cat aerisit. Sunt indragostita de coperta carti „Miss Peregrine” de Ransom Riggs, are un aer gotic .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: