Ce caut la o carte?/ Cartea ideală

Untitled

În ultima perioadă, nu știu de ce, mi s-a întipărit în minte faptul că romanele din colecția Raftul Denisei sunt exact ceea ce caut eu. Singura carte pe care am citit-o din această colecție este Fascinație de Ann Patchett, care a ajuns rapid în topul cărților mele preferate.

Am citit destul de mult încât să-mi dau seama ce NU-mi doresc de la o carte. Dar, ca orice cititor, sunt mereu în căutarea acelei cărți care îmi va schimba viața. Nu mi s-a întâmplat nimic asemănător până acum, dar cu siguranță am citit anumite cărți care m-au ajutat să evoluez. Revenind la subiect, consider că acele cărți pe care le caut acum trebuie să aibă o poveste frumoasă. O poveste frumoasă, care să nu se transforme însă în filosofie. Nu că aș avea ceva împotriva filosofiei, dar mi se pare pur și simplu greu de pătruns, cel puțin la nivelul la care sunt eu acum. Caut o poveste frumoasă, neașteptată, care să mă ducă în locuri care nici nu-mi imaginam că există. Acel gen de cărți care par auto-biografice, deși personajele din ele nu există. Cărți precum Fascinație, menționată anterior, sau Ochi-de-pisică scrisă de Margaret Atwood; Foamea de Knut Hamsun sau La furat de cai de Per Petterson. Toate acestea sunt cărți pe care le-am citit în acest an și care mi-au plăcut foarte mult. Ar mai fi de asemenea, cărțile din colecția Fiction Connection de la Editura Trei. Am citit câteva și mi-au plăcut la nebunie însă mă deranjează oarecum faptul că sunt limitate la tipul de roman polițist. Caut mai degrabă genul de carte care nu poate fi încadrat într-o categorie anume, care le are pe toate. Cred că romanele despre supraviețuirea în junglă sau supraviețuire în general vor fi mereu marea mea pasiune. Cu alte cuvinte, sunt pasionată de aflarea limitelor umane sau mai exact, mereu mă întreb dacă există într-adevăr o limită. Vreau să experimentez aceste lucruri, cele mai intense senzații, cele „soră cu moartea”. Și bineînțeles, cărțile scrise în general la persoana I mă atrag imediat. Îmi vine greu să-mi imaginez că mi-ar putea plăcea foarte mult o carte scrisă la persoana a III-a. Îmi place ca experiența din timpul lecturii să fie cât mai personală, să mă atașez la maxim de protagonist și să mă raportez la el în totalitate.

Povestea este foarte importantă pentru mine. Trebuie să fie nemaiauzită, cel puțin de mine în momentul când citesc respectiva carte. Degeaba modul de scriere este atrăgător dacă povestea nu mi se pare unică, tragică, extraordinară. Niciodată nu mi-ar putea plăcea o carte care nu conține și elemente incredibil de triste. Există lucruri mai rele decât moartea și mereu sunt deschisă să le descopăr, mereu vreau să citesc despre traumele umane.

În poza de mai sus, sunt 12 cărți pe care le consider favoritele mele. Toate se încadrează în criteriile menționate anterior – cărți care chiar m-au atins, au însemnat ceva. Sunt din diferite domenii dar tot îmi par un tot unitar.

Tind să îmi tot descopăr o anumită pasiune pentru cărțile religioase și de ficțiune istorică. Nu aș putea citi despre istorie la un mod non-fictiv, poate doar dacă ar fi o carte foarte bine scrisă, încântătoare, cât să nu mă plictisească. La fel și cu cele religioase. Îmi place că acestea din urmă conțin experiențe de genul în care vreau să cred, un fel de supranatural mai realist. Mă opresc aici pentru a menționa că trăsătura principală pe care trebuie să o aibă orice carte pentru a-mi plăcea este REALISMUL. Nu contează că aceasta conține vampiri, vârcolaci sau cine mai știe ce făpturi dubioase. Acțiunea trebuie cumva încadrată în realitate. Nu e suficient să spui că o adolescentă s-a dat jos din pat și a fost surprinsă când s-a îndrăgostit de un vampir și a aflat prin acest lucru, că vampirii există însă surpriza i-a trecut repede pentru o înlănțuire de evenimente lipsite de sens, de obicei în legătură cu salvarea lumii, au avut loc iar ea nu a mai avut timp să reflecteze la ce se întâmplă. Nu e suficient ca autorul să spună că adolescentei încă nu îi vine să creadă. Nu așa s-ar întâmpla în realitate! Totul trebuie ancorat într-un anumit timp la care să mă pot raporta (de preferat, prezentul). Trebuie să mă pot raporta la monotonia personajului, la viața de zi cu zi pe care o duce, activități înafara supranaturalului. Exemple bune ar fi trilogia Ultima Vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary sau Vampirii Sudului de Charlaine Harris. De aceea nu agreez în general acest tip de romane YA/Fantasy. „Swoon” mi s-a părut la vremea respectivă că este o excepție, o operă de artă, că este într-adevăr o poveste ancorată în realitate. Nu știu dacă aș mai crede același lucru, o voi reciti la un moment dat.

Din majoritatea cărților care îmi plac nu lipsește umorul sau cel puțin, ironia sorții. Nu consider că așa ceva este posibil, că există vreo poveste bună fără puțin umor, fie el sarcasm sau ironie, ori pur și simplu o morală cinică.

Iubesc dramele. Nu cele romantice în mod deosebit, dar le agreez și pe acelea când este cazul. Iubesc dramele interiorizate, psihopații, bărbații nebuni care cred că fac totul în numele a ceva mai mare decât ei, care încearcă să se salveze. Mă hrănesc cu tragediile și nebunia prin care trece acest gen de personaje, chiar dacă nu am avut ocazia să întâlnesc prea multe încă.

Uneori, am o problemă cu romanele clasice tocmai din cauza acelui exces de filosofie ce mă îmbârligă în șiruri și șiruri de gânduri care deviază de la subiect, iar eu de obicei mă pierd pe drum. Au fost unele însă, care mi-au plăcut cu adevărat. Felul de scriere din acele timpuri este cel care mă face să fiu reticentă la romanele clasice. Pur și simplu mă înnebunește, este atât de complicat când povestea sa este de obicei atât de simplă. Sunt o mare fană a post-modernismului. Cu cât romanul pe care-l citesc este mai recent scris, cu atât sunt convinsă că îmi place mai mult (asta dacă, desigur, se leagă și de prezent și nu e vreo distopie sau ceva pe lângă). În romanele clasice mă regăsesc cu greu. Vremurile în care trăiau acele personaje sunt cel mai mare impediment, pur și simplu nu mă pot regăsi în ele, nu le pot înțelege. Unele lucruri au rămas încă de actualitate dar altele însă, simt că au murit o dată cu trecerea timpului. Litera Stacojie, spre exemplu, mi-a plăcut destul de mult, însă niciodată nu voi înțelege cum un autor poate scrie o poveste așa de simplă în atât de multe cuvinte și fraze atât de greu de înțeles. Se poate scrie literatură de calitate și folosind cuvinte simple, descrieri obișnuite și nu așa de întortocheate și lungite la infinit. Îmi doresc într-adevăr să înțeleg cum erau oamenii și viața acestora în trecut, cărțile dețin această magie în ele, însă îmi doresc ca acestea să îmi fie prezentate într-un mod în care să le pot înțelege. Deci, într-un cuvânt, TRECUTUL este cel care mă incomodează când vine vorba de lecturarea romanelor clasice. Pur și simplu mi-e teamă că nu voi înțelege nimic și de aceea mă risc foarte rar când vine vorba de așa zisele „must read in a lifetime”.

Îmi plac romanele cu povești despre copii. Ador romanele cu povești despre adulți dar uneori, viețile personajelor mature mi se par mult prea plictisitoare comparativ cu mințile pline de imaginație ale copiilor. Chiar așa să fie? Toată magia dispare la o anumită vârstă?

În orice caz, cu cât e mai „bolnav” un roman, cu atât îmi va plăcea mai tare. Îmi place violența, sentimentul de teamă, misterul, suspansul. Foarte rar voi prefera o lectură ușoară de vară în locul uneia intense, unui roman polițist cu tente de horror sau unui roman de aventuri bun. Îmi doresc ca în curând să îmi pornesc explorarea în domeniul romanelor erotice, dar toate la timpul lor. Sunt multe cărți pe care vreau să le citesc, de care sunt sigură că ar fi pe gustul meu. Vreau să o termin cu cele pentru copii și adolescenți, o dată pentru totdeauna. Nu au adus niciodată ceva bun în viața sau în mintea mea. Sunt o pierdere de vreme. Adevărata valoare stă în romanele în care sunt implicați adulți, cu probleme serioase și măsurile drastice care sunt luate pentru a le rezolva. Am un întreg wishlist în minte, unul foarte lung, și abia aștept să mă apuc de treabă.

Desigur, romanele tip Gossip Girl, romanele chick-lit vor fi mereu o altă plăcere vinovată de a mea. Mă delectez cu acest tip de romane destul de des și iubesc atmosfera de bârfă, de glamour și lux, atunci când aceasta este veritabilă. Iubesc provocările, de asemenea. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să ador cărți pe care alții pur și simplu le detestă  (The Catcher in the Rye, Cincizeci de umbre ale lui Grey, The Makedown ș.a) dar și invers, să detest romane pe care alții le iubesc (de exemplu seria Harry Potter). Revenind la realism, consider că orice poate fi integrat în realitate. Nu poți învăța nimic dintr-o lume care nici măcar nu există și de la niște personaje atât de superficiale, atât de ușor de înțeles, atât de previzibile. Dacă acțiunea nu mă solicită, dacă nu mă chinui din răsputeri să-mi dau seama ce urmează să se întâmple, dacă nu trăiesc laolaltă cu personajul, atunci respectiva nu este o carte bună.

Cam atât am avut de spus momentan despre acest subiect și sper să ajung cât mai repede la cărțile pe care mi-am propus să le achiziționez. Mă bucur că am reușit în sfârșit să pun în cuvinte preferințele mele literare și într-un fel, experiența mea cu cărțile de până acum. Țin să menționez că sunt multe alte cărți care mi-au plăcut însă nu se află în poza de mai sus, din diferite motive. În orice caz, vreau să știu, cum ar trebui să fie cartea ideală pentru voi? Care sunt cărțile voastre preferate de până acum?

Anunțuri
Categorii: cărți | 8 comentarii

Navigare în articol

8 gânduri despre „Ce caut la o carte?/ Cartea ideală

  1. Lorelei

    Mi-ai dat o idee foarte buna prin acest articol, as scrie si eu pe blog ce criterii aleg pentru cartea ideala. In postarea ta ma regasesc la anumite puncte, la altele sunt exact invers. Oricum ar fi, m-am simtit bine citind.

    Apreciază

  2. Eu cred că ne potrivim prea bine la gusturi. Mă regăsec în ceea ce ai scris. Mă bucur că tu ai scris despre ce şi cum citeşti. Alţi bloggeri se feresc de asta.

    Apreciază

  3. inteleg frica ta „de trecut”.
    Am avut si eu problema aceasta si inca o mai am(nu sunt Dumnezeu) dar cu timpul mi-am dezvoltat ideile, planurile cuvintele si mi-am cam dat sema cum e lumea.
    Totul este sa privesti din ansambul, lumea este aceeasi de mii de ani doar cu diferite traditii ca sa fie „unica” fiecare epoca la randul ei, ca sa zic asa…
    eu m-am regasit mult in cartile lui Dan Puric, viziunea lui asupra vietii este ca si cum mi-ar citi gandurile:))
    Acum sicner, nu mi-am pus pana acum un criteriu dupa care sa imi iau carti…
    Depinde de starile in care ma aflu cand ma gaseste ea.
    Pur si simplu o vad atractiva sau nu si asta poate fi o greseala mare dar cu timpul imi pot schimba parerea sau nu. :)

    Apreciază

  4. Cum poți să îți dai seama că o colecție conține exact genul tău de carte dacă nu ai citit decât una?

    Apreciază

  5. read with Adelina

    Eu am impresa ca, cu cat citesc mai mult, devin tot mai pretentioasa. Cand nu voi mai gasi carti care sa se ridice la standardele mele, voi incepe sa scriu eu una………

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: