Ce facem cu România? Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi, recenzie

IMG_2675

Am citit această carte în două reprize și asta fiindcă obosisem după primele 150 de pagini și nu voiam să pierd ceva din vedere dacă aș fi continuat să citesc mai departe. Cartea ar putea fi considerată ca o mică auto-biografie. Are 15 capitole, majoritatea bazate pe structura întrebare-răspuns, în diferite domenii. Voi spune de acum că mi-a plăcut foarte mult această călătorie în mintea autoarei și m-am bucurat să văd că imaginea pe care mi-o creasem dinainte despre Cristina Nemerovschi, bazată pe cărțile citite, se potrivește cu realitatea.

Ideile, întrebările și unele răspunsuri se repetă, dar acesta nu este deloc un lucru negativ, ci subliniază importanța și scopul principal al acestei cărți. Este un semnal de alarmă cât și un ajutor pentru noi, tinerii României, pentru a ne ajuta țara. Ideea principală este că schimbarea pornește de la fiecare dintre noi, individual. Că pentru a reuși să schimbăm ceva, trebuie să evoluăm spiritual, să revenim mereu la introspecție și să nu ne mai raportăm la ceilalți.

Pe lângă asta, ca orice altă carte semnată Cristina Nemerovschi, umorul nu lipsește. Capitolul intitulat „Indignații” a fost pe departe preferatul meu și chiar am râs cu hohote la unele citate.

Pe un ton mai serios, mi-a făcut cu adevărat plăcere să citesc despre viața autoarei și evenimentele ce au dus la formarea sa, personală și profesională.

După cum am mai spus de nenumărate ori, cărțile Cristinei Nemerovschi mă fac mereu să citesc cu sete fiecare rând, fiecare pagină, fără a mă sătura vreodată, indiferent de natura cărții. Pot spune doar că sper să apară cât mai multe alte cărți, pentru că abia aștept să le citesc.

Recomand această carte fanilor Cristina Nemerovschi și celor care i-au citit măcar primele două cărți publicate.

4

Publicat de Cristina Boncea

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998, a absolvit Facultatea de Filosofie și are cinci romane publicate la activ (trilogia "Octopussy", "Mi-ai promis că vom muri împreună" și "Evadare din Insula Libertății").

6 gânduri despre „Ce facem cu România? Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi, recenzie

  1. De cand am vazut-o si pana ne-am luat la revedere, mi s–a parut o persoana super draguta si de treaba.
    Chiar daca nu pare deloc in cartile o persoana sufletista, este.
    Nu am citit decat o singura carte de ea si sincer nu as mai vrea sa citesc si altele, nu ca nu imi plac, pur si simplu asa simt :)

Dă-i un răspuns lui LoreleiAnulează răspunsul

Descoperă mai multe la Cristina Boncea

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura