Cristina Boncea

Trebuie să spun că mi-a amintit oarecum de personajul lui Kafka din Procesul, referitor la faptul că și personajul principal din Foamea este obsedat de mândria personală și are un complex de superioritate, chiar dacă condiția sa materiale nu-i permite acest lucru.

Personajul, al cărui nume nu-mi amintesc să fi fost menționat, este într-adevăr foarte sărac deși el tot amintește de niște vremuri când o ducea mult mai bine. El scrie articole pentru ziarul local din Christiania și doarme în diferite locuri, fie în chirie, fie datorită milei altor oameni. Personajul apelează la toate modalitățile de a se ajuta pe sine la care se poate gândi și totuși pare urmărit de ghinion. Finalul este un lucru surprinzător chiar și pentru personaj și deși este cam din scurt, mi se pare că acela este locul în care trebuia să ajungă de la bun început.

Bărbatul suferă cel mai rău de foame și de frig, încearcă să amaneteze fel de fel de obiecte și se chinuie constant să scrie articole cât mai profunde pentru ziar. Bancnota de zece coroane este menționată de foarte multe ori în roman și este cea mai mare sumă care intră în posesia personajului. Narațiunea este făcută la persoana I ceea ce face povestea mult mai interesantă. El pare mereu să se lupte cu propria conștiință și insistă să fie un cetățean corect; nu ezită să se laude pe sine pentru fiecare lucru moral corect pe care-l înfăptuiește.

Acțiunii din roman i se alătură și o femeie, case se dovedește a fi de rang înalt, care se îndrăgostește de personajul principal. Ea este stupefiată de traiul pe care-l duce acesta și încearcă să-l ajute, oferindu-i, bineînțeles, o bancnotă de zece coroane.

Nu de puține ori personajul atinge cotele nebuniei dar nu încetează niciodată să-și pună această întrebare, dacă este într-adevăr nebun. Nu știu cum să interpretez finalul, nu mi s-a părut că ar fi renunțat la principiile sale sau la orgoliu, ci o pură întâmplare a destinului. Personajul este foarte colorat, deseori amuzant și chiar simpatic. Cu alte cuvinte, cartea mi-a plăcut într-o oarecare măsură dar îmi păstrez în continuare nemulțumirea față de romanele clasice în general, conform experiențelor de până acum.

Stilul de scriere nu mi s-a părut greoi și recomand cartea persoanelor care caută ceva inedit, profund dar cel mai mult, o recomand persoanelor care vor să înțeleagă mai bine suferințele umane și consecințele acestora, mai ales într-un timp de mult apus, în care legile erau aplicate diferit.