La furat de cai, recenzie

Cartea aceasta are doar două sute de paginii și am citit fiecare sută în câte o repriză. M-a captivat de la primele cuvinte peisajul descris, dintr-un sat Norvegian. Personajul principal are șaizeci și șapte de ani și locuiește singur într-o cabană după ce și-a pierdut soția și sora cu trei ani în urmă. El reîntâlnește accidental o fostă cunoștință din copilărie care-i declanșează flashbackurile. Vecinul său, Lars, a fost fratele celui mai bun prieten al său pe când avea cincisprezece ani.

Protagonistul își amintește vara petrecută alături de tatăl său într-un alt sat Norvegian, aproape de granița cu Suedia. A fost ultima vară în care l-a văzut, înainte de a se întoarce în Oslo. Titlul, „la furat de cai” este o sintagmă ce se repetă de câteva ori de-a lungul romanului și este mai degrabă o metaforă, o glumă, deoarece caii erau doar călăriți și nu furați. În roman este prezentată viața de la sat în anii cincizeci și muncile la care luau parte mai mulți locuitori, munci precum tăiatul lemnelor sau strângerea fânului. La timpul evocării amintirilor, personajul revine la aceste munci menționând faptul că s-a plimbat prin multe locuri și totuși a decis să se întoarcă într-o cabană de la malul unui râu în ultimii săi ani de viață. Finalul este sfâșietor și se termină cu o replică pe care tatăl său i-a spus-o pe când era copil și anume „noi decidem când ne doare”. Ultimul capitol are loc în același trecut evocat, în toamna de după vara cu pricina.

Mi-a plăcut mult acest roman, chiar dacă a fost destul de scurt. Personajul principal este ursuz și poate părea chiar respingător dar sunt de acord cu foarte multe din ideile sale și mă regăsesc în stilul de viață pe care vrea să îl adopte. Sunt multe întâmplări tragice în carte, totuși, și multe și-au pus amprenta asupra sa. Este o carte dramatică, pot spune asta cu mâna pe inimă. Deși protagonistul nu are pic de umor, după cum el însuși recunoaște, mi-a fost foarte ușor să zâmbesc pe parcurs ce citeam și să găsesc un motiv de bucurie în întâmplările povestite. Scenele nu sunt puse în ordine cronologică. Cartea mi se pare încă o dovadă a faptului că perioada copilăriei și a adolescenței e cea mai crucială din viață, ea putând să afecteze restul deciziilor pe care le luam mai departe. O recomand tuturor celor care caută să audă adevărul spus fără ocolișuri, în mod direct, celor cărora le place realismul mai presus de orice și care vor să fie plasați într-un timp de mult apus care totuși își păstrează farmecul până astăzi.