Evadarea Tăcută, recenzie

Am primit această carte la un schimb și nu mă așteptam să descopăr în ea ceva atât de înfricoșător, ca să spun așa. Este autobiografia Lenei Constante, o deținută politică din anii 50 în închisorile românești comuniste. Pe lângă detaliile istorice, cel mai traumatizant dar și captivant este modul cum ea a reușit să supraviețuiască timpului petrecut singură într-o celulă, de aici vine și titlul, evadarea tăcută. Cartea urmărește strict acțiunile întâmplate de la arestare și până la eliberare, cu foarte puține detalii din viața privată a Lenei. Cel mai șocant lucru este declarația de la sfârșitul cărții, pe care Lena a trebuit să o învețe pe dinafară și să o spună la propriul proces care a condamnat-o la ani grei de închisoare. Lena a fost implicată într-un caz politic și obligată să mintă și să creeze o poveste incriminatorie pentru Lucrețiu Pătrășcanu din nimic. Ea a fost torturată și înfometată și cu toate astea, a reușit să supraviețuiască în deplinătatea facultăților mintale.

Am devorat această carte mult mai repede decât mă așteptam să o fac, datorită numărului de pagini și al temei, nefiind o carte de ficțiune. Am citit cu încântare despre poveștile pentru teatrul de copii inventate de Lena și memorate și în general despre toate lucrurile creative pe care le-a făcut cât timp a fost închisă. Țin să menționez că există și un al doilea volum autobiografic intitulat Evadarea Imposibilă pe care mi-ar plăcea foarte mult să-l citesc. Deși în cea mai mare parte a timpului a stat singură, când a ajuns la penitenciarul din Miercurea-Ciuc a învățat limbajul morse și a reușit să comunice cu femeile din celelalte celule, luând astfel parte la viața creată în interiorul penitenciarului și la solidaritatea dintre femeile închise politic. Nota introductivă a cărții ne spune că Lena a ocolit cu diplomație multe detalii aflate din alte surse, care oricum nu ar putea schimba însemnătatea acestui volum rescris și nu tradus din limba franceză, limba în care Lena l-a scris original.

Povestea ei are totuși un final fericit pentru că se căsătorește cu un al deținut pe nume Harry, pe care-l cunoștea din căsătorie și au o viață decentă și chiar împlinită după ce sunt eliberați. Cu toate astea, terorile înfruntate în celulă nu pot fi niciodată uitate.

Lena este o femeie cu un caracter foarte puternic, cu o voință de fier, salvată atât prin artă cât și prin speranța auto-impusă, auto-disciplină și mai presus de toate, depășirea condiției umane și superioritatea spiritului asupra trupului ei bolnav și maltratat. Recomand cartea tuturor iubitorilor de autobiografii, cei care caută adevărul absolut și își doresc să înțeleagă cât mai bine atât ororile aduse de lucrurile ce s-au întâmplat în istoria țării noastre cât și oroarea în general, în forma ei cea mai pură.

Sunt convinsă că mă voi gândi la această carte mult timp de aici înainte.