Leapșa #1

Eu nu am rezolvat nicio leapșă pe blog până acum, așa că m-am gândit că e timpul când am găsit-o pe aceasta și mi s-a părut foarte drăguță.

 

1. Ce iubeşti cel mai mult atunci când cumperi cărţi noi?

Faptul că nu le-am citit deja înainte, presupun. Asta și ideea de unde le voi așeza în bibliotecă și desigur, de a posta pe blog despre ele. 

2. Cât de des îţi cumperi cărţi noi?

Nu foarte des, de obicei în fiecare an de la Gaudeamus și cam atât pentru că am ditamai raftul de cărți necitite și nu am de gând să-mi cumpăr altele până nu le termin pe acelea.

3. Librării sau magazine online?

Magazinele online au mereu oferte mult mai bune decât cele fizice dar îmi place să merg la Cărturești și să mă uit peste rafturi. 

4. Ai o librărie preferată?

Elefant și Libris au cele mai mari reduceri, nu-i așa? Acestea sunt preferatele mele. 

5. Faci precomenzi?

Nu, aștept micșorările de preț deși am făcut precomenzi înainte de la editura Leda.

6. Ai o limită lunară când vine vorba de cumpărat cărţi?

Nu, deoarece nu-mi cumpăr cărți online. Prefer să cumpăr mai multe o dată, chiar dacă plătesc mai mult dar le am pentru o perioadă mai mare de timp.

7. Ai interdicţii la cumpărat cărţi?

Nu, dar oricum nu am cumpărat niciodată cărți de o sumă exorbitantă. 

8. Cât de lung este wishlist-ul tău?

Nu foarte lung. Este chiar aici

9. 3 cărţi din wishlist pe care vrei să le cumperi în momentul ăsta.

Cele două volume din trilogia Fifty Shades pe care nu le-am citit și Ce facem cu România? de Cristina Nemerovschi. 

10. Cine doreşti să mai facă acest tag?

Toată lumea care nu l-a făcut deja. 

 

Cam atât. Ce părere aveți?

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Leapșa #1

  1. Interesante raspunsuri ! ;)

    Apreciază

  2. Ador Fifty Shades, chiar daca a dat nastere multor controverse. Trebuie sa vezi povestea dincolo de partea erotica. Poti gasi volumele si in format ebook.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: