În topul de săptămâna asta, voi face un mini top al celor mai ușor de prezis finaluri (și nu numai) ale cărților.
LOCUL V: Grădina Tăinuită de Frances Hodgson Burnett
O fetiță antisocială își face prieteni. Nici măcar nu mai e nimic de prezis din moment ce după asta, nu urmează decât să rămână prieteni și ca totul să fie bine și frumos, nu?
LOCUL IV: Căderea de Liz Braswell
O tipă descoperă că are puteri speciale și pac-pac, e recrutată chiar în momentul ăla dar fuge cu un băiat.
LOCUL III: Blestemul Focului de Chloe Neill
Aceeași poveste de mai sus, personajul principal este brusc inclus într-un grup care luptă pentru binele lumii. Oare există și un alt fel de final pentru aceste cărți?
LOCUL II: Ritualul de L.J. Smith
Și în general întreaga serie Cercul Secret din care am citit doar primele trei volume. Un grup luptă pentru anumite scopuri iar personajul principal e brusc inclus în asta, apărând într-un oraș nou, la locul și ora potrivită. Binele învinge răul. Bleah.
LOCUL I: Clubul V de Kate Brian
Patru prietene îndepărtate de secrete, oare unde am mai auzit eu asta? Hm, și ajung să se certe pentru o bursă? Pentru că nu sunt pure sufletește, decât una dintre ele? Ni se mai și spune de la bun început care? Oare cine va primi bursca?
Acesta este topul meu. Ce părere aveți?
:))Aceste finaluri sunt niste clisee,pe care multi autori contemporani le utilizeaza. LIKE your top!
ApreciazăApreciază
Nu stiu ce sa spun de top, pentru ca am citit niciuna din carti. Acum multa vreme, doream sa citesc seria „Cele 9 vieti ale lui Chloe King”, dar mereu interveneau alte carti mult mai interesante. :)
ApreciazăApreciază
sincer, chiar nu mi se pare ca merita desi am citit doar primul volum…
ApreciazăApreciază
Cred că dacă făceam şi eu topul (şi acum îmi pare rău că nu l-am făcut) cred că alegeam aceleaşi titluri la locurile I,II, III, IV. De ce Pentru că ai mare dreptate sunt foarte clişeice şi îţi poţi da seama de finalul cărţii numai dacă citeşti 30 de pagini. Am o părere foarte proastă despre Cercul secret, atât de multe clişee o.O
ApreciazăApreciază
Dragut. Love Blstemul focului ♥
ApreciazăApreciază
Blestemul*
ApreciazăApreciază
Din cele scrise aici am citit doar Ritualul, vol. 1 din Cercul Secret și atunci când l-am citit mi s-a părut destul de okay, însă nu m-a atras foarte tare și astfel n-am mai citit și celelalte volume.. în schimb serialul The Secret Circle e superb. M-aș mai uita odată la el, însă s-a anulat și, în aceste condiții, nu voi face asta..
ApreciazăApreciază
Foarte fain! Eşti în stare să faci aşa ceva!! Bravo!
ApreciazăApreciază
Pentru mine majoritatea cartilor au un final usor de prezis . Sunt putine cartile care ma iau prin surprindere
ApreciazăApreciază