Ochi-de-pisică, recenzie

IMG_2674

Este vorba de Elaine Risley, o pictoriță în vârstă de cincizeci de ani, cum spune și pe copertă. Ea e pe care să participe la cea mai importantă expoziție a sa din întreaga carieră și fiind o expoziție retrospectivă, aceasta se duce înapoi cu mintea la momentele care au făcut-o să picteze respectivele tablouri.

Ne vedem împinși în copilăria ei, începând cu o vârstă fragedă, călătorind împreună cu fratele și părinții ei și neavând o casă stabilă. Tatăl ei e entomolog iar întreaga familie e nevoită să doarmă în corturi sau în moteluri ieftine pentru ca el să-și poată efectua cercetările. La vârsta de opt ani a lui Elaine, aceștia se mută în sfârșit într-o casă a lor din Toronto iar ea și fratele ei, Stephen sunt nevoiți să meargă pentru prima oară la școală. Aici Elaine se împrietenește cu Grace și Carol dar apoi e nevoită să plece din nou în cercetări iar când se întoarce înapoi la școală, o nouă fată apare în grup – Cordelia. Elaine se găsește deseori în poziția de a fi criticată de cele trei fete, umilită și abuzată psihic. La un moment dat, din cauza prietenelor sale, Elaine aproape că îngheață pe malul unui lac, neputând să se mar urce înapoi pe colină. Fiecare fată merge la celelalte acasă, fiind implicată în mod indirect sau cunoscând cel puțin obiceiurile și traiul celorlalte. Elaine merge o perioadă cu Grace la biserica evreiască dar apoi realizează că se încadrează mai bine în religia catolică, deși nu practică nici una dintre acestea, preferând să creadă într-o Fecioară A Lucrurilor Pierdute.

Aceste tachinări chinuitoare o urmăresc pe Elaine aproape zi de zi până la liceu, când ea și Cordelia nimeresc în aceeași clasă. Cordelia însă nu rezistă mult și rămâne din nou corigentă, la un alt liceu, pentru a renunța probabil mai târziu la școală, deoarece Elaine o găsește într-o stare foarte depresivă. Elaine se hotărăște să urmeze cursurile facultății de arte și așa devine pictoriță.

Îmi place descrierea Canadei din anii 40 precum o țară neformată încă, cum o caracterizează Josef, profesorul de Desen după Natură a lui Elaine, cât și diferențele dintre copilăria lui Elaine și cu cincizeci de ani mai târziu. Elaine se simte străină de aceste modernități, de stilul diferit de îmbrăcăminte, de libertatea femeilor și se simte oarecum geloasă pe faptul că viața lor, cât și rolul în societate par mai ușoare. Imaginea Cordeliei o urmărește toată viața și la un moment dat spune că ultima oară când vorbește cu aceasta este când o vizitează la spital însă aceasta nu e și ultima oară când Cordelia vorbește cu ea. Am tot așteptat, dar n-a mai fost nimic menționat după asta.

Deci da, este o carte tristă, foarte tristă și te absoarbe în acest abis. Poate asta înseamnă să fii artist. Poate că Elaine a fost fericită de multe ori însă tot momentele în care nu a fost o afectează mai multe. Ceva îmi spune că mă voi gândi mult timp la viața acestui personaj (care o poate reflecta pe cea reală, a autoarei) și voi încerca în continuare să citesc printre rânduri.

PRO: Este o carte izbitor de tristă.

CONTRA: Este o carte izbitor de tristă.

3

Anunțuri

6 gânduri despre „Ochi-de-pisică, recenzie

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: