Alchimistul, recenzie

E drept, când am citit-o prima oară nu am prea înțeles-o dar chiar și așa, mi-a plăcut. Nu am înțeles-o comparativ cu data asta.

E vorba de un tânăr pe numele lui Santiago care e păstor, are șaizeci de oi și într-o noapte are de două ori același vis, că un copil îi arată o comoară ascunsă lângă Piramidele din Egipt. Santiago se duce la o țigancă pentru a-i spune ce înseamnă visul dar aceasta îi spune să se ducă la Piramide și să-i dea ei a zecea parte din comoară. Mai departe, Santiago întâlnește un bătrân care-i știe toată povestea vieții și-i spune despe Spiritul Lumii și Legenda Personală, îi dă bani și două pietre prețioase care pot răspunde la orice întrebare despre viitor (Urim și Tumim) și la fel ca țiganca, îi spune să-și urmeze visul.

Asta e tot ce voi spune despre poveste în sine. Santiago a învățat multe lucruri doar privind în jurul lui, făcând lucruri diferite față de ce făcea până atunci. Dar cartea în sine nu-mi place prea mult, este spirituală și totuși, cam moartă. Probabil trebuie să o mai citesc de câteva zeci de ori ca să o înțeleg complet dar sunt sigură că nici atunci nu mi se va părea o poveste frumoasă.

Are 3,5 stele deoarece într-adevăr îți îmbogățești cunoștințele, chiar și în modul vag în care sunt ele expuse în roman. Probabil va ajunge un clasic, un must-read, dacă nu e deja și totuși… nu sunt o fană a Alchimistului.

Voi ați citit această carte? Ce părere aveți despre ea?